Sa facem cunostinta

    Sunt Andrei,un om obisnuit cu vise si aspiratii ce ma fac unic in acest mini-univers al oamenilor ce au ceva de spus si nu se tem a-si expune opiniile. Sunt un tip caruia ii place sa vorbeasca putin,sa scrie mai mult,un tip caruia ii place sa surprinda esenta lucrurilor,sa analizeze si sa puna totul pe foaie. Inca de mic am avut tendinta de a pune in ordine cele ce tin de universul meu interior, de a simplifica,de a sublinia lucrurile cu adevarat importante,insa pana de curand nu am avut  curajul sau motivatia de a le impartasi lumii.

    Am trait intr-un mediu in care creativitatea era privita cu ochi rai de catre ceilalti,probabil din cauza fricii omului de necunoscut,probabil din cauza unei tranzitii mult prea lente intre conceptele epocii comuniste si mirajul epocii capitaliste,al unei democratii care s-a dovedit prost inteleasa.Dupa cum se poate intelege m-am nascut in acelasi timp cu "democratia",insa m-am maturizat cu o viteza mult mai mare.Am avut o copilarie lipsita de prea multe momente tulburi,cu imaginea unui soare bland care ma trezea in fiecare Sambata dimineata intotdeauna plin de energie,cu sunetul Radio Romania Actualitati zumzaind din camera bunicii,cu vesnicul meu mic-dejun din paine si gem de prune,dupa care cutreieram strazile pana in toiul noptii,adesea prins intre activitati cum ar fi fotbalul pe maidan si ascunselea prin toti copacii.Aveam o energie ce ii dobora pe toti,desi mancam cat un "pui de vrabie" ca sa citez vorbele bunicii.Si da,am copilarit la tara,intre un pamant verde si intotdeauna fascinant si un cer albastru sagetat de pasari si avioane. Daca ar fi sa povestesc toate prostioarele pe care le-am facut as deveni un alt fel de Florin Piersic,deci incerc sa fac un rezumat.

     Singurul meu contact cu "lumea buna" acolo in satucul in care am copilarit,a fost un televizor prafuit in care prindeam TVR 1 tot timpul si TVR 2 doar in zile senine si acel difuzor din camera bunicii la care ma fascinau melodiile lui Robert Miles,ale lui Vanghelis sau ale lui Jean Michel Jarre. Stateam in fiecare duminica lipit de difuzor,ascultand teatrul radiofonic si nu dadeam mai deloc importanta stirilor desi erau prezentate cu o voce plina de entuziasm de aceiasi doi oameni pe care ii ascult cu drag si acum.Nu am avut telefon mobil decat pe la varsta de 14 ani,calculator insa imi cumparasera parintii cu doi ani inainte.Nu va imaginati ca ma fascina subiectul. Desi am fost mutat cu "studiile" in Galati,gandul meu era doar la sunetul turturelelor din zilele toride de vara si de acea pace specifica unui loc de care se leaga intreaga ta copilarie. 

     Desi pare brutal spus,mutarea mea la oras a insemnat inchiderea a mii de usi pe care puteam evada catre libertate. Eu sunt o fire calma careia ii place sa traiasca intr-un mediu pe masura,iar mediul urban nu imi prieste deloc.Cu fiecare ocazie incerc sa ma intorc acolo unde am invatat cat de simpla si infinita poate fi fericirea.

     Viata mea de dupa acest minunat capitol se rezuma la o miscare haotica insa controlata de ambitiile parintilor careia am incercat tot timpul sa ii stau impotriva,la conflictele aferente pubertatii si la o cautare dureros de lunga a propriei identitati,intr-un mediu fragil si in permanenta schimbare.Dar memoria afectiva o poate rezuma doar la atat...scoala gimnaziala, calculator,liceu,betii,facultate si masterat.Nimic nou nimic fascinant,o viata de duzina impusa de duzina.Poate putinele relatii pe care le-am avut si au durat impropriu de mult sa ma mai scoata din acea rutina,dar parca s-au terminat prea brutal,sau prea conform stereotipiilor,din motive vechi de cand lumea.

       Am decis sa trec peste cu o hotarare pe care nu am mai experimetat-o pana acum,sa lupt cu tot ce a facut rau in formarea mea ca individ mai mult sau mai putin independent,mai mult sau mai putin matur,insa neschimbat in esenta.Am decis ca vocea mea interioara trebuie sa urle in asa fel incat sa surpe muntii,am invatat sa spun ce gandesc,astfel am pierdut multi asa zisi prieteni insa am castigat altii mai buni.Am inteles ca lumea nu se poate desprinde din anumite concepte dictate subconstient,ca oamenii nu se pot schimba,dar pot capata nuante,am inteles ca exista riscul de a fi singur in acest univers,chiar si inconjurat de atati oameni.Dar mai de pret intre toate am inteles ca pot fi iubit asa cum sunt,si am invatat sa ma iubesc mai mult ca inainte.Am scapat de tendintele perfectioniste impuse de un stil de educatie nociv,am reusit sa aflu cine sunt eu si faptul ca nu exista limita decat cea impusa de propria constiinta,

        Tot ceea ce am vazut tot ceea ce am facut mi-a deschis ochii catre o lume pe care vreau cu pasi mici sa o stapanesc si de ce nu, sa o schimb.Pe aceasta cale fac un apel la cei care au ceva de spus,cei care se tem sa spuna ceva,cei care cred in ceva...sa scrie,sa vorbeasca,sa urle...nu vad dar mai de pret lasat de Dumnezeu decat gandirea libera...visul meu este ca lumea sa gandeasca dincolo de tipare...numai asa se poate ajunge la lucruri mai bune in viata fiecaruia dintre noi. Sper ca acesta mica introducere sa creeze premiza catre un dialog si sper deasemenea sa gasesc subiecte interesante de postat petru voi, cei din fata calculatorui.

Cu gandurile mele cele mai bune,

Andrei C.