Nu am mai postat cu aceeasi frecventa ca pana acum dar mi-e greu sa imi creez o rutina intr-un timp asa scurt.Ma gandeam pana nu cu mult inainte la un lucru ce la data actuala gasesc din ce in ce mai greu la copii,ca sa nu mai vorbesc de adulti,si anume imaginatia. Am facut o retrospectiva a vietii mele din acest punct de vedere.Si multumesc lui Dumnezeu,mi-a mai ramas ceva din ce aveam in copilarie. Dar am constatat cu stupoare ca imi manifestam imaginatia in scopuri destructive. Noroc cu scoala asta careia nu-i gaseam utilitate pana in ziua de azi.Am invatat sa fiu cretiv in sensul constructiv.Am invatat sa scriu.Si scriam sincer,scriam matur,scriam impropriu unui copil.Dar n-am simtit niciodata ca nu as mai fi copil,nici macar pana azi.
Asta ma duce la ideea: Poate a fi matur nu tine de suprimarea imaginatiei,poate a fi matur inseamna organizarea acelor idei atat de frumoase si pline de sens pentru fiecare din noi in asa fel incat sa devina realitate. Mai stiti voi aia care ati crescut asa de repede cum vedeati lumea in copilarie? Cum puteam face din bete o casa?din pietre masinute?din celalalt copil de langa tine colegul tau de raliuri?sau fata fiind din papusi oameni reali?Stiti senzatia de acum cand,chiar daca le aveti pe toate astea,ceva lipseste?.Stiti senzatia aia ca nu va lipsea nimic chiar daca nu aveati IPhone, Facebook,Divino Pub,BMW,Audi,gagica siliconata sau prieten cu bani si muschi?Oare nu am pierdut ceva pe parcurs?Oare nu ne scapa ceva?
Spunea cineva ca una din tragediile vietii este sa obtii ceea ce iti doresti,iar cealalta este opusul.Banuiesc pe aceasta cale ca sensul vietii noastre nu este dat de scopul sau in sine,ci de calatoria pana acolo.Si nu vad tragedie mai mare pentru un om decat auto-suspendarea liberului arbitru.De ce sa nu facem din bete case?De ce sa nu facem din pietre masini?De ce sa urmam visele altora pentru noi?De ce sa ne pierdem imaginatia?
Nu pot spune de ce am face-o pentru ca nu exista raspuns,dar pot spune de ce am facut-o.Am incetat sa fim copii din momentul in care am lasat un ecran sa ne prezinte lumea.Am pierdut incet incet din avantul acelor ani cand totul era posibil pentru ca am fost siliti de prejudecati.Ale celor din jur si eventual de propriiile prejudecati.Si unul din fisierele realitatii actuale ne demonstreaza ca oamenii care dau dovada de asa ceva sunt acaparati,acuzati si executati silit.Cel putin pe meleagurile astea multilateral dezvoltate.
Si poate unii se mai intreaba de ce nu le merg relatiile,de ce viata le rezerva un permanent mers din floare in floare sau o izolare de toate emotiile specifice unei relatii sanatoase.Ei,cred ca nu mai are rost sa raspund la aceasta intrebare pentru ca sunt convins ca fiecare dintre voi a raspuns in sinea sa in acest moment.
Am inlocuit progresiv imaginatia cu carti si caiete,pixuri,creioane,omniscientul si omniprezentul televizor,cu trusa de machiaj,cu galetusa cu steroizi,cu telefoane atat de inteligente incat nu ne mai trebuie noua acest atribut,cu masini tunate care te duc de la A la Z cum te duce logica insa toate acestea nu te pot duce orisiunde cum o face imaginatia.Era unul Einstein care a zis asta.Am mai zis-o si o repet,creierul uman e capabil de mult mai multe decat li se permite ochilor sa vada,urechilor sa auda,mainilor sa simta si gurii sa guste.
Dar stiti care este partea cea mai interesanta a problemei?Exista STOP pentru orice.Tot ce ai de facut e sa realizezi unde te afli si ce vrei cu adevarat.Constiinta ta este cea mai buna arma impotriva oricarei stari lipsite de sens.Si ca sa inchei tot cu un citat"Unii oameni o numesc constiinta,insa eu prefer sa o numesc vocea lui Dumnezeu in sufletul omului".
Cu speranta ca am trezit un strop de geniu in fiecare dintre voi,
Andrei C.
No comments:
Post a Comment