Liberul arbitru

Salutare din nou,


      Astazi am decis,dupa o pauza de ceva timp,sa scriu din nou.Si am sa iti vorbesc cate ceva despre un atribut definitoriu fiintei umane si totodata un subiect dezbatut atat de catre religie cat si de lumea stiintifica,adica Liberul Arbitru.
       Daca ar fi sa dau o definitie a acestui termen,as spune ca liberul arbitru este conditia fundamentala a existentei umane,este acea calitate a cuiva de a-si alege singur propriile actiuni in functie de consecintele pe care le considera a decurge din acestea.Atat religia cat si stiinta au cate o definitie sau un punct de vedere care de multe ori difera in ceea ce priveste acest liber arbitru. 

     Biblia ne vorbeste despre acesta ca fiind un dar de la Dumnezeu,dar ce ne deosebeste de animale prin faptul ca acestora le sunt conditionate actiunile in functie de instinct.Tot in Cartea Sfanta aflam faptul ca omul a fost creat dupa chipul si asemanarea Creatorului,iar liberul arbitru a reprezentat unul din atributele ce ne face asemenea Lui.Invataturile pe care le propovaduieste aceasta carte sunt privite de catre lumea religioasa precum niste recomandari catre un bine absolut,si mai putin niste ordine batute in cuie,care ar demonta din start conceptul de liber arbitru. Omul are posibilitatea sa faca si bine si rau,este indrumat in calatoria sa prin viata de anumite idei,insa alegerea sta numai de partea sa.El este facut constient de consecintele actiunilor sale,atat asupra sa ca persoana de sine statatoare, cat si asupra celor din jur,ca si grup social din care face parte.In ceea ce priveste actiunile sale,daca respecta ceea ce este sfatuit sau nu, este strict o problema de credinta.
          Cand vorbesc despre liber arbitru nu pot sa nu mentionez o analogie care parca explica relatia dintreacesta,adevar si minciuna. Sa ne gandim la celebra poveste a lui Adam si Evei,care au fost izgoniti din gradina Eden,pentru ca au muscat din fructul cunostintei Binelui si Raului.Sa incercam sa ne imaginam faptul ca nu stim ce este bine sau rau.Am mai putea vorbi de liber-arbitru aici?Cum am mai putea sa ne directionam actiunile?
           Aceste intrebari ma fac sa asociez copacul cunostintei binelui si raului cu liberul arbitru.Imediat ce am dobandit cunostinta acestuia,avem libertatea sa alegem intre bine si rau.Dar sub diverse influente alegem si raul cateodata,datorita celui "razvratit",sarpele care cauta tot timpul sa ne ispiteasca.Rolul lui este de a distorsiona adevarul,de induce omul in eroare prin minciuni si s-a dovedit ca omul a cazut prada acestor capcane.Astfel Creatorul a inteles faptul ca micile sale creatii nu sunt pe cat de desavarsite ar fi dorit.
           De aceea a fost trimis pe un teren neutru,intre Rai si Iad,intre bine si rau,pentru a-si exercita liberul arbitru,pentru a descoperi si alege calea pe care vrea sa mearga,in sus sau in jos.Si aceasta calatorie de initiere o face orice om, in forma fizica,pe Pamant.
            Desi religia are multe elemente care uneori se contrazic,ceea ce este esential de inteles este faptul ca avem intotdeauna libertatea de a alege pusi in fata situatiilor de orice gen,iar aceasta calitate nu trebuie sa transcende mediul in care se exercita libertatea altei fiinte umane de a face acest lucru.
            In ceea ce priveste lumea stiintelor,aceasta are o opinie sceptica in privinta existetei liberului arbitru.Experimentele din domeniul neurostiintelor au demonstrat ca orice decizie constienta este precedata de una inconstienta,declansata de factori biochimici.Mai in termeni usor de digerat,deciziile pe care le luam pot urmari un tipar cladit in ani si ani de evolutie,dar in acelasi timp un tipar in continua schimbare.
          Un punct de vedere care pe mine m-a fascinat a fost al unui matematician francez Pierre Simon Laplace,care a conturat un calculator imaginar ce poate analiza toate evenimente produse in univers de la Big Bang pana in ziua de astazi,de la cel mai mare nivel pana la cel mai mic.Acest calculator poate raspunde la orice fel de intrebare,poate calcula viitorul oricarei forme de viata sau oricarui corp din univers,pe ratiuni deterministe.Acest concept a fost denumit "demonul lui Laplace".Daca ar fi sa acceptam aceasta ideie ca posibila,intelegem defapt ca liberul arbitru nu este decat un produs al propriei ignorante,a lipsei de cunoastere despre univers in cele mai fine detalii ale sale.
            Filosofia are in schimb o abordare care le accepta si le argumenteaza pe ambele puncte de vedere,fie ele de natura teologica sau stiintifica.
             Prima abordare,cea a liberului arbitru, sustine faptul ca omul determina tot ceea ce se petrece in jurul sau gratie exercitarii liberului arbitru,el este cel ce influenteaza mediul prin forta ratiunii si nu poate fi conditionat de mediu in niciun fel.Desi aceasta prima abordare este sustinuta in mare parte de conceptele teologice,are si un partizan in stiintele fixe,mai exact mecanica cuantica.Una din ideile pe care le promoveaza mecanica cuantica este ca tot ceea ce ne inconjoara este rezultatul exercitarii simturilor noastre.Daca nu am avea ochi nu ar exista culoarea rosie daca nu am avea auz nu ar exista tunet,etc.Universul nu exista dincolo de simturile noastre,deci conditia esentiala a existentei acestuia este actiunea simturilor asupra acestuia.Intr-un alt fel spus,desi sfideaza oarecum logica,noi am creat tot ceea ce exista si stim ceva despre.Sa nu uitam ca fizica cuantica este momentan cea mai de succes abordare in domeniul stiintelor naturii si poate nu intamplator a creat premisele necesare a face o punte solida intre sacru si profan, intre credinta si stiinta.
            Cea de-a doua abordare filozofica,cea determinista, sustine punctele de vedere ale stiintelor clasice:fizica,biologie sau chimie asupra problemei liberului arbitru.Astfel,actiunile umane sunt predeterminate,in special ca efect al necesitatilor,al dorintei.Noi actionam in mare parte pentru a ne satisface anumite nevoi noua insine si celor din jur in particular.Deci, intr-un cuvant,metaforic vorbind, suntem sclavii propriului organism.Pentru a putea discuta de liber arbitru ar trebui sa nu fim conditionati de nevoia de a manca, de a dormi, de a ne adaposti si asa mai departe.Aceasta abordare are si sustinerea unei religii orientale,Budismul,care vede dorinta ca principala sursa a durerii fie ea de nivel fizic sau spiritual. 
           Observam cum cele doua abordari impletesc atat elemente care tin de religie cat si elemente pur stiintifice.Acest lucru ma face sa cred inca o data ca atat din punctul de vedere al liberului arbitru cat si luate per total,cele doua modalitati de cunoastere,religia si stiinta evolueaza spre un tot unitar.
            Daca ar fi sa tragem o concluzie,fie ca exista sau nu liberul arbitru,un lucru e cert,omul si mediul sunt interdependenti,iar alegerea sta intotdeauna de partea omului,chiar daca aceasta nu poate influenta suta la suta sau sa fie influentata in totalitate de catre Univers.



Pana data viitoare 
Te las prada curiozitatii,


Andrei C.

  
        

Rasul...si nu e vorba de o felina

Salutare din nou,


     Azi am sa scriu despre cel mai eficient medicament al sufletului si nu numai, rasul.Ceea ce il face asa special este faptul ca vine ca o cheie acolo unde lantul remuscarilor si in general al sentimentelor negative,impiedica omul sa treaca la trairi mai bune,el transforma o amintire neplacuta in una placuta,face din putin mult,din innorat soare.Ei,banuiesc ca ai inteles ideia.

    Si nu pot sa vorbesc despre asta in stilul cu care te-am obisnuit pana acum.De aici incolo lucrurile devin personale.Deci am sa povestesc un crampei din viata mea.Desigur,cu scopul final de a avea relevanta pentru subiect.
     Nu pot sa mint daca ar fi sa vorbesc despre viata mea in general si sa spun ca a fost numai lapte si miere.In orice etapa a ei am avut clipe minunate si clipe de o reala experienta senzoriala de dezgust,la orice nivel,fie el fizic sau emotional. Si pot sa spun ca le-am trait pe toate bune si rele la o intensitate exploziva. Stateam si ma gandeam acum ceva timp:cine a zis ca viata e frumoasa stia ce zice,caci in aceste vorbe sta ascuns un adevar atat de sublim,incat unii il percep abia la o varsta apropiata mortii. Nu tine de cat bine sau rau ai experimentat,nu tine de faptul ca altii s-au descurcat mai bine,tine de faptul ca ai fost acolo,ai vazut ce e de cuviinta sau nu,ai invatat din greseli si ai aspirat intotdeauna la mai bine.Ai luptat pentru ceea ce ai invatat ca este cu adevarat important si continui sa lupti chiar daca unele lucruri iti stau impotriva.Si mai presus de toate,ai gasit amuzament in toate.Iar asta face din viata ta o poveste care merita spusa celorlati,fara riscul de a deveni plictisitoare pentru cei ce vor sa o auda.
        Si da,am facut rau si mi s-a raspuns cu rau,am facut bine si mi s-a raspuns cu bine,am facut rau si mi s-a raspuns cu bine spre rusinea mea,pe cand altadata am facut bine si mi s-a raspuns cu rau.Dar pana de curand judecam lucrurile ca un arbitru.Si aveam o viziune incetosata asupra vietii mele. Asa ca am decis sa ma educ a privi detasat,impartial.Am renuntat pentru cateva clipe de infinit in stare pura la orgoliu,la Ego.Si am avut o imagine clara ca roua unei dimineti de primavara.Si am ras cu lacrimi.Am ras pana am simtit ca toate ranile mi se inchid.Am ras pana cand am realizat ca m-am agitat prea mult,am incercat sa cantaresc totul prea des,in timp ce rolul acesta il are o entitate superioara mie.Si odata ce am realizat asta,zalele lanturilor cu care ma incatusasem singur pe parcursul a atatia ani,au inceput sa cada una cate una.Si procesul e in curs.
         Cei ce ma cunosc stiu ca am avut mereu o problema cu greutatea,in sensul mai putin vehiculat.Am incercat absolut orice sa ma ingras insa mai nimic nu a dat rezultate vizibile.Ceea ce nu intelegeam eu era faptul ca solutia vine din interior.Si am inceput tratamentul:am inceput sa ma uit la cam toate serialele de comedie animata de la Simpsons,South Park,Family Guy pana la cele mai idioate lucruri posibile pe care le poti gasi pe internet.Si am inceput sa rad,sa rad si sa rad in continuare.Si a disparut stresul anilor trecuti, iar in schimb am dezvoltat un simt al umorului mult mai bogat. Si acuma rad din orice.Fara iarba,alcool,LSD sau alte psihedelice,in caz ca te intrebai. Am inceput sa fac sport,sa fiu un pic mai putin puturos ca inainte, am inceput sa cred in lucruri in care nu credeam inainte din simplul motiv ca nu aveam dovezi inca,iar odata cu aceste schimbari am inceput sa ma ingras.Cum se zice: rasul ingrasa!
          Si mi-am format un obicei ca de fiecare data cand ceva ma bazaie pe creier,sa ma uit la un videoclip amuzant.Cumva rasul face orice fel de problema sa dispara.
          Insa exista ceva interesant in subiectele pe care le gasim amuzante.Unii oameni,de obicei cei mai carismatici,sunt apreciati pentru autocritica,luata ca sursa de amuzament.Acei oameni au abilitatea destul de rara de a-i face pe altii sa rada si sa se simta bine printr-un act de corectitudine atat fata de sine cat si fata de ceilalti,adica prin recunoasterea propriilor defecte.Altii folosesc comicul de situatie pentru a povesi intamplari pe care ei insisi le-au trait. Asta consider eu umor in adevaratul sens al cuvantului.O gluma la care rad toti indiferent daca ei sunt cei ce o spun sau nu.
          Ceea ce am detestat inca de mic au fost oamenii care se amuza pe seama defectelor fizice.E destul de usor sa faci haz de necazul altuia,nu zic nu,am facut-o si eu pana cand mi-am dat seama ce spune acest lucru despre mine.Cand gasesti amuzanta situatia nefericita a altuia incepi sa o omiti pe a ta,iar asta inseamna automat ca te complaci in acea situatie.Si in general orice rau ai face,nu o faci decat impotriva ta,pe cai directe sau indirecte.
           E exact ca atunci cand ii sapi groapa altuia si pici singur in ea.E ca atunci cand incerci sa-l scuipi pe unul si vantul iti sta impotriva in asa fel incat sa te scuipi singur pana la urma.Felul in care aceste evenimente tind sa se compenseze unele pe altele fac din destin unul din cei mai sublimi umoristi...dar oare cine se amuza?

       
     
         

Credinta

Te salut din nou,

       In cele ce urmeaza voi scrie despre ceva destul de delicat,despre ceva in legatura cu care oamenii au cateodata viziuni diferite .Voi vorbi despre o forta putin inteleasa dar cu aplicatii nelimitate,voi vorbi despre credinta.Si voi vorbi despre asta fara a face prozeletism,fara a incerca sa confirm sau sa afirm vreo teorie,doctrina sau vreun cult anume.Dupa cum mi-am format stilul,o voi face pe cat se poate de obiectiv. Deci,puteti citi cu incredere.

       Privind intreaga istorie a civilizatiilor,credinta a reprezentat incercarea omului de a explica inexplicabilul,de a atribui fenomenelor fara logica o exlicatie de obicei personificata.Se poate spune astfel ca,la originea sa credinta este un act de creatie abstracta.In numele credintei lumea a evoluat,cu bune si cu rele,catre minunile epocii actuale,iar atata timp cat va exista in armonie cu logica,ne va duce catre un viitor despre care vom spune ca ni l-am imaginat cu greu.

       Credinta a reprezentat premisa pentru religie,credinta a reprezentat chiar si premisa pentru stiinta.Spun asta pentru ca religia este un act de gandire care porneste de la  abstract catre concret,iar stiinta privita ca act creator in continua evolutie,are rolul invers,acela de a face trecerea de la concret catre abstract. O descoperire stiintifica reprezinta intotdeauna un pas inainte catre noi intrebari,iar raspunsul acestora actioneaza un lant nesfarsit catre alte descoperiri. Pe cand religia pune intrebari esentiale despre om,despre Divinitate,despre viata si moarte,si despre bine si rau.Raspunsurile insa sunt concrete,nu prezinta prologul niciunei alte cercetari.

          Pe cand religia a avut mii de ani pentru a evolua,stiinta este relativ noua ca act de creatie,insumand in jur de 300. Insa fiecare a pornit de la o credinta anume,credinta ca totul a fost creat de catre Divinitate,sau credinta ca intregul univers este guvernat de anumite legi.Daca ar fi sa urmarim astfel problema,ambele teorii par sa aiba un sambure de adevar in ele. Si am sa iti explic si de ce.

        Dupa cum bine stim creierul uman este impartit in doua emisfere,cea dreapta e responsabila cu creativitatea si atributele specifice ei,pe cand emisfera stanga e responsabila cu logica si aferentele sale.Deci,daca ar fi sa luam prima afirmatie si sa spunem ca este adevarata,adica totul a fost creat de catre divinitate,aici actioneaza emisfera dreapta,cea reponsabila creativitatii.Si o putem accepta sau nu ca adevar absolut. Exista si un cuvant care sa sumarizeze relatia religie-emisfera dreapta a creierului uman,acela ar fi Ortodoxie,in traducere elena,calea cea dreapta.

        In schimb,daca am accepta ca valabila cea de-a doua afirmatie,cum ca universul este guvernat de anumite legi,am fi influentati de emisfera stanga a creierului,partea dominata de logica. Pe cand istoria s-a bucurat de epoci dominate de creativitate sau pragmatism,de evolutie spirituala si culturala in acelasi timp,sau de revolutii in domeniul social si stiintific,mentalul colectiv a actionat sub influenta emisferei drepte,respectiv stangi ale creierelor"destepte"ale vremii,urmate de celelate,mai putin influente.

        Insa motorul care a alimentat aceste schimbari l-a resprezentat intotdeauna credinta,capacitatea omului de a crea din nimic un "ceva" initial la nivel abstract ca mai apoi,de multe ori fara a sesiza schimbarea,sa capete forma concreta.Religia prin practicile ei actioneaza concret la nivel psihic,ca mai apoi sa capete contur palpabil,stiinta este calea scurta dar plina de riscuri,catre concret.

        Minunile despre care am auzit sporadic prin articolele de presa,cum ca un bolnav de cancer s-a vindecat prin rugaciune sau despre supravietuitorii unor dezastre naturale de neimaginat,au un fond cat se poate de real.Pentru ca un gand pozitiv poate reprezenta realitate cand nici nu te astepti.Totul e sa crezi in ceva anume.In felul tau.

         In acelasi timp credinta in anumite observatii si aplicabilitatea lor,reprezinta cel mai scurt act creator al mintii umane,Gratie lui,astazi folosim calculatorul pentru a ne face viata mai usoara,vorbim la telefon cu cei dragi chiar daca acestia nu sunt langa noi,vedem in intuneric,etc.Dar acest act creator naste alte si alte intrebari si este in continua schimbare,ca sa nu mai pomenesc de efectele nocive ale aplicabilitatilor sale.

         Dar cel mai important lucru de mentionat e ca religia actioneaza la nivel spiritual,psihic,pe cand stiinta isi are aplicabilitate de regula la nivel fizic. 

         Daca as fi intrebat in ce tabara ma situez,as spune ca la mijloc.Sunt convins ca vechile credinte si cele noi vor merge impreuna pana in punctul in care se vor contopi. Cand religia si stiinta isi vor rezolva disputele,cand dreapta si stanga vor lucra in acelasi scop,de fiecare data constructiv,atunci putem spune ca "totul e posibil" va fi un fel de adevar absolut,pentru noi oamenii,pentru mediul in care traim, va fi raspunsul pe care CREDINTA il ofera tuturor intrebarilor.Pentru a fi asa,trebuie sa incepem sa CREDEM.

Pana data viitoare iti doresc o zi senina si o noapte linistita,

Andrei C.

          

Iubirea si frica,un tot unitar?

Salut din nou,

          Astazi am sa-ti vorbesc despre cele mai “volatile” simturi ale mintii umane,adica cele doua sentimente considerate contradictorii,Iubirea si Frica.Poate te intrebi de ce am zis simturi ale mintii, asa ca am sa iti explic etimologia cuvantului sentiment, care a evoluat in limbajul actual din latina,sentire de la a simti si mens de la minte,un fel de a spune a simti cu mintea. Una din pasiunilr mele cele mai mari  sunt cuvintele si originea lor.

        Ok, ca sa nu mai bat campii trec direct la subiect.Cele doua cuvinte pot fi abordate din mai multe puncte de vedere.Spre exemplu analizandu-le pur psihologic ele sunt reactii naturale la mediul exterior,ceea ce ne face sa ne simtim bine iubim,ceea ce ne provoaca neplaceri ne provoaca teama.Si anticipez ce ai sa zici, insa ura nu este decat un produs auxiliar al fricii. Adevarata frumusete a acestei definitii consta in faptul ca nu se aplica intotdeauna.In actuala lume intoarsa cu susul in jos unii se tem de ceea ce le face binele iar altii iubesc ceea ce le provoaca neplaceri. Problema lor si a noastra in general este ca ne temem intotdeauna de ce urmeaza sa se intample,insa iubim numai ce e acum si aici.Si ca sa repet o ideie dintr-o postare anterioara,conditia esentiala a fericirii sau a succesului este orientarea pe prezent.

         Dar adevarata intrebare ar fi “De ce unii ajung sa le confunde?”Si raspunsul la aceasta intrebare e pur psihologic,daca tot am inceput cu acest punct de vedere.Orice om are un Ego,un fel de soft al fiecaruia care ii spune cine este,ce este si mai ales ce nu este.Acest Ego este alimentat de diverse conjuncturi mai mult sau mai putin fericite,ca atare este in continua schimbare.Ego-urile puternice au de obicei un fond nefericit pe care se cladesc.Ego-urile slabe nu au cunoscut atat de intens senzatii neplacute.Insa acest Ego creaza o realitate distorsionata in ambele extreme,un ego puternic nu poate simti la fel de intens iubirea cu care este inconjurat,in vreme ce simte o frica irationala de ceea ce viata i-a oferit pana acum si ii poate oferi in continuare.In cazul contrar,ego-ul slab nu se teme de aproape nimic si se bucura cu mai mare intensitate de lucrurile simple pe care le ofera iubirea. Dar este intotdeauna vulnerabil.Cand unul din cele doua tipuri de oameni se gasesc intr-o situatie dusa la extrem tind sa-si degenereze simturile:resping ceea ce le face bine sau aleg unele lucruri care le fac rau.Sau mai rau,amandoua.Presupun ca stii expresiile”ti s-a urat cu binele”sau”lasa-ma in durerea mea”.De specificat ca Ego-ul este ceva creat artificial de mintea noastra,nu ne reprezinta decat la nivel social,nicidecum spiritual.Si acest Ego poate avea o mie de masti pe care le purtam in varii situatii.

          Daca privim problema din punct de vedere filozofic,iubirea si frica sunt fortele care modeleaza universul,cel putin cel al nostru,al oamenilor,Planeta Pamant.Stii cum se zice”Daca dragoste nu e nimic nu e”.Total de acord aici:nu poate exista viata fara creatie,nu exista obiect fara forta creatoare a pasiunii omului cum nu exista om fara forta creatoare a iubirii(nu va imaginati altceva).Pe cand frica aduce distrugere si haos.Toate conflictele sunt alimentate de frica oamenilor pentru viitor:fie ca se tem de a ramane fara resurse,fie ca se tem sa nu fie atacati si ataca ei primii, fie ca se tem de influenta celuilalt asupra sa,fie se tem de anonimat.Exemplele pot continua la nesfarsit.Esential e faptul ca mintea umana intotdeauna iscoditoare gaseste mii de motive de teama insa cand vine vorba de a iubi nu are nevoie de nicio motivatie.O face pur si simplu.Fara compromisuri.Adica iubeste cu adevarat.

            Ultimul aspect ale acestei analize comparative este religia.Ea ofera solutia la vesnica noastra cautare a fericirii,daca reusim sa o intelegem si sa o urmam ca atare.Ceea ce promoveaza orice religie de pe planeta este sa iti iubesti aproapele chiar daca acesta te raneste,si astfel iti inspira teama.Sa raspunzi cu bine binelui si cu acelasi bine chiar si raului.Dar in esenta aceasta inseamna ca tu sa renunti la Ego. Nu intamplator Cel de Sus este iubit si temut in acelasi timp.E un fel de pilda.Nu intamplator Dumnezeu a jertfit mandria sa ,fiul sau,pe Mantuitor,in scopul iertarii pacatelor lumii.E pilda suprema de renuntare la sine,la Ego.Poate exista mii de controverse in privinta religiilor insa eu cred ca punctul in care se intalnesc e aceasta ideie de renuntare la anumitul Ego,alegere prin care fiecare poate cunoaste iubirea si sa o accepte,cunoscand dar nelasandu-se influentat de frica.

Orasul Viitorului

Salutare din nou,


       Astazi am sa tratez un subiect despre care am mai scris si vorbit inafara mediului virtual,iar ideile mele s-au bucurat de succes din partea celor carora le-am impartasit.Probabil tu cititorule,ai mai auzit despre diverse proiecte de orase bio,independente energetic si mai efeciente din toate punctele de vedere. In cazul acesta eu nu am sa vin decat cu un fel de comprimare a acestor informatii intr-o viziune si organizare proprie.
       Mi se pare esential rolul orasului in dezvoltarea unei civilizatii,el reprezinta nucleul unui organism complex,este ca o celula pentru intreg corpul,unde corpul este planeta noastra. Iar primul oras reprezinta cea mai importanta celula pentru dezvoltarea armonioasa a unui organism,si anume embrionul.Informatia pe care o detine poarta un rol crucial,iar resursele de care dispune sunt la indemana oricarei "celule" de pe aceasta planeta.Insa interdependenta acestor celule reprezinta si factorul de dezvoltare pentru fiecare in parte.

        Pentru a vorbi mai putin metaforic am sa incep cu un exemplu: Sa ne imaginam un oras-model, embrionul unei viitoare planete mult mai eficiente. Sa ne imaginam ca un anumit proiect selectat de elita stiintifica a lumii,va fi aplicat acestui oras iar dezvolarea sa pana la potentialul maxim va dura,ipotetic 4 ani. Daca proiectul va avea succes,modelul va fi aplicat oraselor vecine pana se va ajunge la nivel de regiune,stat,oraganizatie teritoriala,continent ca mai apoi sa atinga stadiul final,planetar.   
         Bun,acum ne punem intrebarea fireasca:"Care este proiectul?"
Subiectul acesta m-a fascinat din totdeauna,si am vazut destule documentare care sa vorbeasca despre asta,incat am reusit sa-mi formez o ideie proprie.
          In primul rand ceea ce trebuie sa inteleaga locuitorii acelui oras este faptul ca dincolo de socialism, capitalism, democratie sau comunism,exista si alte forme de organizare economica respectiv sociala.Despre ele inca nu s-a vorbit decat la nivel ipotetic.Unul din cei mai mari pasi de urmat pe calea realizarii unui astfel de proiect este scoaterea din mentalul colectiv a acestor concepte gandite acum un secol daca nu si mai mult.
           De ce spun asta? Pentru ca un sistem nu poate fi aplicat fara ca subiectii sai sa inteleaga pe deplin si sa aceepte independent si pe deplin implicatiile acestuia.Incepand de aici restul pasilor reprezinta o certitudine.
           Care ar fi primul pas atunci? Am mai vorbit intr-o postare anterioara si desi pare ceva de pe alta planeta e ceva destul de normal...renuntarea la bani ca forma de motivare si a consumului irational ca si curent cultural.Banii ne separa,ne fac indivizi apartinand niciunui grup,pe cand lucrul in echipa,motivat de simplul fapt de a realiza un bine comun,este mult mai eficient.Banii,am mai zis,creaza dependenta,dependenta creaza haos atat la nivel individual cat si colectiv,iar haosul creaza monstrii societatii,crimele,violurile,furtul si violenta. Sa imi spuna cineva mie ca un om implinit pe plan emotional in principal si eventual material,va mai trebui sa dea cu pumnul, sa minta sau sa fure.Omul este o fiinta sociala,nu poate trai inafara grupului,iar goana asta dupa bani creaza separatie intre oameni.Despre asta sunt convins ca am sa mai scriu,dar nu acum pentru ca trebuie sa trec la alte aspecte.
           Orasul perfect,din punctul meu de vedere,trebuie sa se autosustina atat energetic cat si din punct de vedere al hranei.Aici presupun ca lumea a auzit despre acele eoliene,panouri solare,energia geotermala,hidrocentralele,etc.In functie de amplasarea geografica orice oras dispune de resurse,iar tehnologia exista.De specificat faptul ca geotermala si energia solara sunt la indemana marii majoritati ale oraselor lumii.
           Pentru a hrani populatia oraselor e nevoie de multa hrana si in principal de apa.Apa mi se pare indispensabila. Solutia pentru hrana sunt asa-zisele gradini hidroponice,amplasate in oras,pentru oras.Astfel se elimina dependenta de zonele situate la mari distante.Pentru cei care nu stiu,gradinile hidroponice sunt ca si serele normale cu diferenta ca plantele cresc plutind de apa imbogatita cu nutrienti,sere ce pot fi amenajate chiar si in interiorul unui bloc,deasupra sau oriunde exista lumina solara.Iar celelalte produse de origine animaliera?Ei,aici trebuie sa ne schimbam obiceiurile alimentare.Progresiv,dar eficace.Se stie deja ca persoanele vegetariene traiesc mai mult si au o sanatate mult mai buna decat cei care consuma carne,lapte,oua si produsele auxiliare.
           Pentru apa situatia este un pic mai complicata,pentru ca nu toate orasele dispun de aceasta resursa atat de importanta, pe atat cat ar avea nevoie.Exista insa o multime de idei ingenioase care pot rezolva aceasta problema.Se pot crea noi sisteme de colectare si transport al apei,se pot aplica diverse metode de reciclare a acesteia,se pot gasi noi surse de apa potabila si asa mai departe.Ceea ce mi s-a parut ca ar avea cea mai puternica influenta in aceasta problema a fost o inventie americana care filtreaza apa sarata,nepotabila(de care dispunem mai mult decat putem consuma),si o transforma in apa pura, fara minerale.Daca ideea s-ar aplica la proportii industriale,iar aceasta apa s-ar integra intr-un circuit natural,acolo unde panza freatica se subtiaza din ce in ce mai mult,ideile de mai sus ar fi doar planul B.
           Pentru realizarea tuturor celor de mai sus e nevoie de educatie.Si cand spun de educatie ma refer la ceva eficient,nu la sistemul actual care mai mult te face mai mult inadaptat decat adaptat.Un sistem simplu,la obiect,bazat pe teorie si practica luate impreuna,nu individual,un sistem in care elevul si profesorul comunica ca de la egal,in care abilitatile individuale sa fie antrenate exclusiv, pentru ca fiecare student sa isi atinga maximul potential intr-un mod placut,independent de alegerile celorlalti.Un sistem similar celui din Finlanda,care la ora actuala da clasa la nivel mondial cand vine vorba de educatie,iar rezultatele nu intarzie sa apara.
            Odata ce omul este educat intr-o privinta el va lucra benevolent,motivat indeajuns de mult de posibilitatea de a face ce ii place,cu scopul de a se face util si a fi apreciat pentru asta.Dupa cum am zis omul este o fiinta sociala.
            Si in continuare am sa vin cu o ideie proprie care cred eu,desi e radicala,poate schimba insasi natura umana intr-un sens constructiv.Toate problemele de pe aceasta lume sunt efectul lipsei de comunicare.Toate conflictle de la cel mai mic pana la cel mai inalt nivel sunt rezultatul neincrederii,fricii omului de necunoscut.Ne certam,mintim,ranim,suntem capabili de orice in sens negativ,ca efect al neincrederii in CELALALT.
           Asta insa,se poate schimba.Daca am putea comunica telepatic,aceasta problema s-ar rezolva,desi brutal,eficace. Gandurile nu ni le putem cenzura,insa vorbele trec prin atatea filtre incat adevarul ne iese rar pe gura.Vorbim mult dar spunem putine.Iar a comunica telepatic,desi suna SF,este posibil,crede-ma.
            Probabil ai auzit despre unii bolnavi carora posibilitatea comunicarii le este data de un aparat conectat la creierul acestora.Cel mai celebru dintre ei este Stephen Hawking,cel mai "dotat intelectual" om al epocii actuale.Ganditi-va ce ar putea face un astfel de aparat daca toate resursele cenusii ale planetei si-ar orienta energia catre perfectionarea acestei tehnologii in asa fel incat sa imite tonul vocii si sa functioneze in timp real.Si mai ales daca ar fi combinat cu tehnologia de transmitere a datelor prin unde,Bluetooth,Wi-Fi,etc.Ai sa zici ca ar fi periculos,insa eu vad in acest pericol posibilitatea omului, ca specie, de a-si accepta propriile vulnerabilitati,de a-i intelege pe cei din jur si de a-i accepta,de a colabora atat la nivel spiritual cat si fizic,in scopurile pe care si le propun impreuna.Doar imagineaza-ti!
             In viziunea mea,acest proiect,daca nu sub forma actuala,va fi cat de curand aplicat,experimental,intr-un oras izolat politic economic si cultural de restul lumii, pentru ca rezultatele obtinute sa reprezente premisa unei intense dezbateri. Daca va fi eventual aplicat la nivel global, proiectul ne poate duce intr-o noua epoca, o "Renastere" a mileniului 3.Ti-am captat atentia?

Cu aceleasi ganduri bune,

Andrei C.       

Despre dependenta

Salutare din nou,

       In aceasta postare am sa va vorbesc despre un subiect despre care cred ca toata lumea a auzit mai mult sau mai putin si multi,
fie ca recunosc sau nu,se regasesc printre cei ce au o astfel de boala a spiritului. Nu am sa pornesc cu o definitie tip,pentru ca nu vreau sa va simtiti ca la scoala,am sa spun ce inteleg eu prin dependenta in sens restrans.Dependenta este o stare irationala a psihicului generata de experiente senzoriale cu o intensitate mai mare decat cele obisnuite.(imi place sa ma complic,stiu!)

       Bun,aici o sa ma intrebati(ipotetic),daca mie imi place sa mananc inghetata sau mai stiu eu ce,sunt dependent?...Ei,aici se complica problema. Nu putem vorbi despre dependenta atunci cand obiceiul de tip senzorial implica rezultate pozitive.Deci a te spala pe dinti in fiecare zi nu provoaca dependenta.Bine,asta daca stim ce pasta de dinti folosim. Dependenta intervine atunci cand un obicei are efecte negative: spre exemplu fumatul,alcoolul si toate substantele cu efect nociv despre care stim sau nu cate ceva.Mai rau ne afecteaza insa lucrurile despre care nu stim anumite detalii.Dar despre asta am sa vorbesc alta data,in functie de cat de bine imi organizez ideile.
      Ok,deci o intrebarea care imi vine acum in minte este: Ce provoaca dependenta?De aici incep lucrurile interesante.Substanta,obiectul sau senzatia,cum vreti voi sa-i spuneti,nu este cauza in sine a statutului de dependenta.Mai degraba cauza este golul,daca as putea sa ma exprim astfel,pe care aceste lucruri fizice incearca sa il umple la nivel psihic.Si nu o zic asa pentru ca am citit eu undeva,o spun pentru ca am trait-o pe proprie piele si am invatat cum sa inlatur incet incet,step by step,aceste mici obiceiuri nesanatoase.Si sunt convins ca multi dintre cei care citesc aceste randuri,au propriul scenariu,fie ca il constientizeaza fie ca nu,fie ca au vreo problema cu dependenta,sau poate,si aici ma rog sa fie cat mai multi ca acestia,au constientizat din timp si au fost sinceri cu sine,pentru a-si rezolva aceasta problema.Si nu m-ar mira sa existe si aceia care nu s-au lasat atinsi de problemele vietii atat de mult ca altii si traiesc o viata echilibrata.
       Dar daca ar fi de scris mii de pagini in legatura cu subiectul,ar fi despre efectele dependentei.Si nu vreau sa sperii pe nimeni,insa eu o consider principala cauza a raului in societatea actuala.A nu se intelege ca un om dependent este neaparat un om rau.El in sinea sa este o victima,eventual va deveni sau nu agresor.
       Am urmarit un documentat recent despre natura umana,in care unul din capitole il reprezinta dependenta.Lucrul acesta m-a ajutat sa privesc dincolo de educatia care mi-a fost data in domeniu si sa vad problema intr-un cadru mult mai general.Si am sa vorbesc in continuare despre cea mai nociva dependenta din istorie,dependenta de bani.Ati vazut bine,banii,despre care ati auzit atatea povesti frumoase sau mai putin frumoase,despre care se crede ca aduc sau nu fericirea,despre care se crede ca rezolva absolut orice fel de probleme.NU judec...n-am trait pe partea cealalta a statutului social ca sa zic ca ar fi asa sau nu. Insa ceea ce multi dintre voi cred ca nu stiu este ca banii provoaca cea mai nociva forma de dependenta,atat pentru subiect,cat si pentru cei din jurul sau.Sa ne gandim asa...X a suferit de pe urma unei despartiri si a incercat sa isi umple acest gol lasat in suflet cheltuind sume irationale pe diverse bunuri sau servicii.La un moment dat X a constatat ca golul nu a fost umplut pe deplin si ca ar mai vrea inca putin,chiar daca nu mai are bani.Daca X ar fi avut pana acum valori morale,ar fi ales sa obtina pe cai corecte acei bani,insa golul se adanceste pe masura ce trece timpul iar dorinta sa de a cheltui si a se face remarcat de catre altii prin asta ,este din ce in ce mai irational de mare.Asa ca X inventeaza noi metode de a obtine bani,care tin mai putin de propriile forte,si mai mult de capacitatea sa de a manipula pe cei din jur.In cazuri extreme X va recurge la acte de violenta,sau daca dispune de o inteligenta deosebita va crea un sistem atat de complicat prin care poate ciupi bani din toate partile,incat sa para legitim.Si poveste lui X este subiectul a miliarde de tone de carti si publicatii,chiar sub aceasta forma sau in alt context.
          Ceea ce nu stim noi despre X este faptul ca exista,nu stim ceea ce face,si cum ne influenteaza el pe noi,direct sau indirect.Auzim despre X si Y la TV,la stirile de la ora 5,cu o asemenea constanta incat se printeaza in subconstient,si astfel creem la randul nostru un alt fel de dependenta,una destul de inspaimantatoare,vrem sa auzim cat mai mult cum se "ard" altii.
           Prin povestea lui X am vrut sa demonstrez caracterul social al dependentei,si anume faptul ca se transmite ca o boala.Dar ce am vrut mai cu de seama sa explic este faptul ca X poate fi unul din cei ale caror actiuni pot distruge un intreg popor,un intreg ecosistem,si de ce nu,intreaga planeta,incet dar sigur.Eu sper sa nu fie nevoie,este doar un scenariu ipotetic.Ceea ce stie X insa e puterea banului,si capacitatea sa absoluta de a manipula.Ceea ce nu stie X din pacate,blocat de bariera orgoliului sau tesut pe un fond de experiente neplacute,este faptul ca ,oricat de mult ar avea la nivel fizic,nu poate compensa cu nimic ce are nevoie la nivel spiritual,psihic.Pentru ca materia este finita,in continua transformare,dar ceea ce o guverneaza sunt niste legi...legi tiparite ca un Software universal in fiecare corp existent in univers.Iar la noi oamenii,acest sablon a ramas neschimbat de cand ne-am afirmat ca specie,pentru ca in esenta este perfect.Se numeste CONSTIINTA,iar nerespectarea lui duce la stari deviante.
           Deci,dependenta de bani este un concept general,ramificat in viata actuala in celelalte forme ale dependentei...alcool,tutun,droguri,sex,televizor si cine mai stie sa adauge aici are toata libertatea sa o faca.Intr-o alta ordine de idei,dependenta este un flagel care modifica si inlocuieste statutul natural al constiintei umane.Acela pe care il ai cand te nasti...pur si lipsit de idei complicate.
            Cum se poate deci combate dependenta?Aici raspunsul e atat de simplu in teorie insa atat de complicat in aplicarea sa fiecaruia din noi...Trebuie sa descoperim unde se afla golul ce l-am alimentat cu atatea tigari,cu atatea sticle de alcool,si imi cer iertare ca trebuie sa o repet,insa nu pot alinia toate obiectele veneratiei noastre irationale.Odata ce incepem a fi sinceri cu noi insine in cea mai simpla dar mai brutala forma,acest gol va fi depistat,iar fiecare caramida care trebuie pusa pentru a-l reintregi va veni progresiv si interdependent catre acel loc,una peste alta,pana cand vom atinge forma perfecta de echilibru.Una din cele mai puternice credinte ale mele este ca fiecare om o poate face singur in viata sa cu pasi de bebelus,iar daca nu va reusi,o va face moartea intr-un proces cat un vis,simplu si brutal.De aceea pot spune ca nu ma tem de moarte la fel de tare ca atunci cand am auzit prima oara despre ea.Si o voi face din ce in ce mai putin de-a lungul vietii,de asta sunt convins....
            Sper  ca am reusit din nou sa va creez climatul necesar unei opinii obiective si apreciez din nou interesul de care dati dovada...

Si ca sa-l citez pe Adi Moisescu(ala de la ProTv) nu pot altfel sa imi iau ramas bun decat:

Ma inclin,

Andrei C.
     
         

Imaginatia-sursa schimbarii

  Salut din nou,

          Nu am mai postat cu aceeasi frecventa ca pana acum dar mi-e greu sa imi creez o rutina intr-un timp asa scurt.Ma gandeam pana nu cu mult inainte la un lucru ce la data actuala gasesc din ce in ce mai greu la copii,ca sa nu mai vorbesc de adulti,si anume imaginatia. Am facut o retrospectiva a vietii mele din acest punct de vedere.Si multumesc lui Dumnezeu,mi-a mai ramas ceva din ce aveam in copilarie. Dar am constatat cu stupoare ca imi manifestam imaginatia in scopuri destructive. Noroc cu scoala asta careia nu-i gaseam utilitate pana in ziua de azi.Am invatat sa fiu cretiv in sensul constructiv.Am invatat sa scriu.Si scriam sincer,scriam matur,scriam impropriu unui copil.Dar n-am simtit niciodata ca nu as mai fi copil,nici macar pana azi.

       Asta ma duce la ideea: Poate a fi matur nu tine de suprimarea imaginatiei,poate a fi matur inseamna organizarea acelor idei atat de frumoase si pline de sens pentru fiecare din noi in asa fel incat sa devina realitate. Mai stiti voi aia care ati crescut asa de repede cum vedeati lumea in copilarie? Cum puteam face din bete o casa?din pietre masinute?din celalalt copil de langa tine colegul tau de raliuri?sau fata fiind din papusi oameni reali?Stiti senzatia de acum cand,chiar daca le aveti pe toate astea,ceva lipseste?.Stiti senzatia aia ca nu va lipsea nimic chiar daca nu aveati IPhone, Facebook,Divino Pub,BMW,Audi,gagica siliconata sau prieten cu bani si muschi?Oare nu am pierdut ceva pe parcurs?Oare nu ne scapa ceva?
      Spunea cineva ca una din tragediile vietii este sa obtii ceea ce iti doresti,iar cealalta este opusul.Banuiesc pe aceasta cale ca sensul vietii noastre nu este dat de scopul sau in sine,ci de calatoria pana acolo.Si nu vad tragedie mai mare pentru un om decat auto-suspendarea liberului arbitru.De ce sa nu facem din bete case?De ce sa nu facem din pietre masini?De ce sa urmam visele altora pentru noi?De ce sa ne pierdem imaginatia?
       Nu pot spune de ce am face-o pentru ca nu exista raspuns,dar pot spune de ce am facut-o.Am incetat sa fim copii din momentul in care am lasat un ecran sa ne prezinte lumea.Am pierdut incet incet din avantul acelor ani cand totul era posibil pentru ca am fost siliti de prejudecati.Ale celor din jur si eventual de propriiile prejudecati.Si unul din fisierele realitatii actuale ne demonstreaza ca oamenii care dau dovada de asa ceva sunt acaparati,acuzati si executati silit.Cel putin pe meleagurile astea multilateral dezvoltate.
       Si poate unii se mai intreaba de ce nu le merg relatiile,de ce viata le rezerva un permanent mers din floare in floare sau o izolare de toate emotiile specifice unei relatii sanatoase.Ei,cred ca nu mai are rost sa raspund la aceasta intrebare pentru ca sunt convins ca fiecare dintre voi a raspuns in sinea sa in acest moment.
        Am inlocuit progresiv imaginatia cu carti si caiete,pixuri,creioane,omniscientul si omniprezentul televizor,cu trusa de machiaj,cu galetusa cu steroizi,cu telefoane atat de inteligente incat nu ne mai trebuie noua acest atribut,cu masini tunate care te duc de la A la Z cum te duce logica insa toate acestea nu te pot duce orisiunde cum o face imaginatia.Era unul Einstein care a zis asta.Am mai zis-o si o repet,creierul uman e capabil de mult mai multe decat li se permite ochilor sa vada,urechilor sa auda,mainilor sa simta si gurii sa guste.

        Dar stiti care este partea cea mai interesanta a problemei?Exista STOP pentru orice.Tot ce ai de facut e sa realizezi unde te afli si ce vrei cu adevarat.Constiinta ta este cea mai buna arma impotriva oricarei stari lipsite de sens.Si ca sa inchei tot cu un citat"Unii oameni o numesc constiinta,insa eu prefer sa o numesc vocea lui Dumnezeu in sufletul omului".

Cu speranta ca am trezit un strop de geniu in fiecare dintre voi,

Andrei C.